92 PARABOLELE LUI IISUS o semnificativă prezenţă feminină. E vorba de femeia păcătoasă care unge cu mir picioarele lui Iisus, le spală cu lacrimi şi le şterge „cu părul capului ei“ (7, 37-48), iar la 8, 2-3 de femeile slujitoare din alaiul hristic (Maria Magdalena, Ioana, Suzana „şi multe altele"). Intr-un anumit sens, misterul feminităţii se revarsă, simbolic, şi asupra parabolei. în definitiv, ni se povesteşte ceva despre însămânţare şi gestaţie, despre o „invazie" seminală şi despre mai multe tipuri de receptivitate faţă de această invazie. Semănătoml îşi amncă sămânţa peste pântecele lumii, în speranţa unei fertilizări durabile. Iar fertilizarea e condiţionată de virtutea absorbantă a pământului, de ospitalitatea lui, de adecvarea şi promptitudinea reacţiei lui. Altfel spus, de feminitatea lui. Parabola semănătorului cere sufletului omenesc să fie primitor, slujitor, hrănitor ca însăşi maternitatea. Pentru o recepţie deplină a mesajului evanghelic, trebuie, cu alte cuvinte, să consolidăm dimensiunea feminină a interiorităţii noastre, funcţia ei gestantă. Sufletul trebuie să-şi protejeze rodul de agresivitatea unor agenţi externi (Luca 8, 5), trebuie să fie „umezit" nutritiv (8, 6), „oxigenat", ferit de griji sufocante. Menţiunea umezelii vitale (hikmas) nu apare decât la Luca1. Dar ea trimite la nenumăratele locuri în care Logos- ul emite, în chip privilegiat, în preajma apei (simbol tradiţional al feminităţii): vorbirile de lângă mare (Marea Galileii, Tiberiada), botezul în Iordan, mersul pe apă, transformarea apei în vin etc. S-a observat că în anumite comunităţi rurale, pentm binecuvântarea recoltei, se poartă pe deasupra ogoarelor imagini ale Sfintei Fecioare, supravieţuire probabilă a 1. Cf. L. Fondc, op. cit., p. 75.