„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 89 Mine, chiar dacă va muri, va trăi. . .“) Sămânţa îşi păstrează, aşadar, virtuţile operative, chiar în condiţii de ostilitate.* 1 Simpla măsurătoare a pierderilor nu dă seama de reuşită. Câştigul poate fi spectaculos (vezi profitul ascendent raportat, la 4, 20, de Marcu: „. . .unul treizeci, altul şaizeci şi altul o sută"), dar rămâne la fel de semnificativ când e descrescător (Matei 13, 23: „...unul o sută, altul şaizeci, altul treizeci"). „Mult, mai mult, tot mai mult" apare ca echivalent cu „puţin, mai puţin, oricât de puţin". în teritoriul duhului, infinitezimalul contează. Creşterea minimală e la fel de preţioasă ca cea supraabundentă. Pe scurt, în Logos subzistă, simultan, sămânţa, însămânţarea şi culesul. Odată îngropat în brazdă, el produce. Dar nu produce decât ceea ce îi îngăduie libertatea participativă a interlocutorului. d. în interpretarea Parabolei semănătorului, oferită de Iisus ucenicilor Săi, stăruie un anumit echivoc cu privire la simbolismul seminţei. La Marcu şi la Luca se spune, explicit, că sămânţa este Cuvântul lui Dumnezeu. Asta ar însemna că semănătorul este Dumnezeu-Tatăl, iar sămânţa zvârlită în lume este Fiul.2 Vechiul Testament confirmă funcţia seminală a Tatălui, dar cu specificarea că ceea ce seamănă El sunt, de regulă, oameni ,3 Toate sinopticele sfârşesc, de asemenea, rom.: Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Editura Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1994). 1. R.E Capon, op. cit., pp. 70-74. 2. Cf. R.E Capon, op. cit., p. 61, şi Wilhelm Michaelis, Die Gleichnisse Jesu: eine Einfiihrung, Furche Verlag, Hamburg, 1956, pp. 28-29. 3. Cf. Kristina Dronsch, loc. cit., p. 305, invocând Osea 2, 23; Ieremia 31, 27-28; Ezechiel 36, 9; Psalmi 92, 13.