88 PARABOLELE LUI IISUS astfel sămânţa vivificatoare e sădită şi pe teren bun, şi pe teren prost. Toată făptura va vedea mântuirea lui Dumnezeu (Luca 3, 6). Există, totuşi, câteva precondiţii ale reuşitei finale. Receptorul trebuie, mai întâi, să aibă urechi de auzit (Matei 13, 43), să fie „pe recepţie", să perceapă apelul care îl priveşte. Şi să-l primească. E condiţia minimală a eficacităţii apostolice, pe care Iisus o transmite, în mod explicit, ucenicilor Săi: „Dacă cineva nu vă va primi, nici nu vă va asculta cuvintele, ieşind din casa sau din cetatea aceea, scuturaţi praful de pe picioarele voastre" (Matei 10, 14). Pentru a găzdui sămânţa, „cei din afară" trebuie să iasă din praful infertil al surzeniei lor, să asculte, să se investească, să participe. Diferenţa dintre sufletele omeneşti şi încremenirea minerală a oricărui tip de sol este plasticitatea. Sufletul omenesc se poate restructura, reîmprospăta, reorienta, chiar dacă porneşte de la o premisă dezavantajoasă: el poate depăşi risipa, pietrificarea, paragina. Cu alte cuvinte, în vreme ce pământul prost nu poate fi restaurat, sufletul avariat rămâne infinit recuperabil. De aceea sămânţa merită să fie azvârlită şi asupra lui, ca o şansă mereu deschisă, ca o speranţă, ca un punct de sprijin la îndemână. „Dar de ce ar fi rezonabil spune Sf. Ioan Gură de Aur - să semeni printre spini, sau pe stâncă, sau lângă drum? Dacă e vorba de seminţe şi de pământ nu sună prea cuminte. Dar în cazul sufletului omenesc e demn de laudă [...]. Căci în acest caz e posibil ca piatra să se schimbe în pământ mănos. [. . .] în cazul sufletului, spinii pot fi distruşi, iar sămânţa se poate bucura de protecţie deplină...1 ( Cf. şi Ioan 10, 25: „Cel ce crede în 1. Omilii la Evanghelia după Matei (44, 4-5), în J.-P. Migne (ed.), Patrologiae cursus completus. Seria Graeca, voi. 57, pp. 467-468 (trad.