„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 87 poţi fi bogat fără să te laşi înşelat de bogăţie şi să trăieşti în lumea aceasta fără să te laşi înăbuşit de grijile ei."1 c. Una dintre „pietrele de poticnire" ale exegezei rămâne, totuşi, „neglijenţa" greu verosimilă cu care „semănătorul" din parabolă azvârle sămânţa oriunde, fără să ţină seama de aspectul şi amplasamentul solului. Ce agricultor ar comite o asemenea greşeală? Cum să semeni lângă drum, pe teren pietros sau printre spini? Zelul unui răspuns plauzibil i-a condus pe mulţi autori spre ample consideraţii privind tehnicile agrare din Palestina secolului I, ca şi cum am avea dinainte un manual de istoria agriculturii.2 S-a precizat că, pe vremea lui Iisus, ogorul era mai întâi semănat şi abia apoi arat, ceea ce masca, într-o primă instanţă, calitatea lui reală. Evident, semnificaţia gestului hristic nu se epuizează în această pedantă reconstituire istorică. Parabola atrage pur şi simplu atenţia asupra ofertei nediscriminatorii a Cuvântului (ceea ce R.F. Capon numeşte „catolicitatea" acestei oferte, caracterul ei „inclusiv"3). Semănătorul nu începe printr-o pre-selecţie, prin ierarhizarea moralizatoare a auditoriului, printr-o exigenţă formală. El se adresează tuturor: ţarina este lumea (Matei 13, 38), cu toate categoriile de „pământ" pe care ea le conţine. La fel cum năvodul cuprinde şi peşti buni, şi peşti răi (Matei 13, 48), la fel cum soarele şi ploaia vin şi peste cei drepţi, şi peste cei nedrepţi (Matei 5, 45), tot 1. Apud L. Fonck, op. cit., pp. 86-87. 2. Qf, inter alia, G. Dalman, „Viererlei Adcer", în Palăstina-jahrbuch, nr. 22, şi Dronsch, loc. cit., p. 302. 3. Cf. R.F. Capon, op. cit., pp. 64-66.