„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 83 de a înţelege. Din păcate, traducerile româneşti (inclusiv, în cazul de faţă, cea din ultima versiune a Septuagintei) par a se sfii să spună lucrurilor pe nume: ele preferă versiuni în acelaşi timp mai radicale şi mai confuze. Din cele zece ocurenţe ale lui aphron (cu pluralul aphrones) din Noul Testament, doar două sunt echivalate prin expresia „fără minte" (Romani 2, 20 şi Efeseni 5, 17) şi una singură prin „necunoaşterea proştilor" (1 Petm 2, 15). Pentru restul se recurge la „nebun", „nebuni", „nebunie". Dar pentru „nebunie", textul grecesc al Evangheliei recurge la moria (folosit de numai cinci ori, în Prima Epistolă către Corinteni: 1, 18; 1, 21; 1, 23; 2, 14; 3, 19 şi - ca adjectiv, moros - de 12 ori, între care celebra referinţă la „fecioarele nebune"). în toate aceste locuri, sensul cuvântului e distinct de conotaţiile lui aphrosyne. Aphrosyne (prostie, starea celui fără minte) e antonimul lui sophrosyne, adică al unei înzestrări de tipul „cu-minţeniei“, al raţionalităţii cuviincioase, în deplin control de sine. Pe scurt, cei despre care se spune în parabolă că „aud şi nu înţeleg" nu sunt „nebuni", suspecţi de deraiere mentală, ci pur şi simplu slabi de minte, loviţi de o mândră stupiditate. în cel mai bun caz, se poate accepta că sunt „smintiţi", dacă numim „smintire" îndărătnicia, lipsa „organului" spiritual, bezmeticia rudimentară.1 p. Superficialitatea euforică. Non-receptivităţii pe care o ilustrează sămânţa zvârlită lângă dmm i se adaugă acum receptivitatea pripită, „supra-receptivitatea", disponibilitatea exaltată. Poţi rata un mesaj neînţelegându-1, dar îl poţi rata şi 1. Cf. infra, pp. 274-276.