80 PARABOLELE LUI IISUS nemijlocit în cale: trebuie căutat şi dincolo de cărarea deja existentă, dincolo de itinerariile gata făcute, de dmmul „bătătorit". Vom întâlni mereu, în preajma parabolelor, acest tip de ambivalenţă: „lângă drum" semnifică simultan devierea şi ingeniozitatea. în definitiv, semănătorul aruncă o parte din seminţe tocmai acolo, ca pe o provocare, ca pe o invitaţie la îndrăzneală hermeneutică. Ambivalenţă e şi invocarea păsărilor, ca agenţi ai risipirii şi, de fapt, ca devalizatori satanici. Asociate, de obicei, zborului liric, cerului, îngerilor, ele apar, aici, în toată uşurătatea fiinţei lor aeriene1: un soi de spiriduşi malefici, gata să devoreze în joacă ceea ce e destinat să fie interiorizat, prelucrat, transfigurat în vederea mântuirii. împărtăşania e, astfel, parodiată ca gustare profană, ca îmbucătură furtivă, întâmplătoare. S-a observat însă, pe bună dreptate, că „înţelegerea" de care vorbeşte Matei nu trebuie privită ca o virtute strict cognitivă2. Nu ni se cere o simplă adeziune mentală la mesajul auzit, ci trecerea de la asimilare la valorificare. Testul „înţelegerii" adevărate este fertilitatea pe care o garantează, efectul ei pragmatic, energia ei roditoare. înţelegi, în măsura în care fructifici. Mai exact: la cât rod obţinut, atâta înţelegere echivalentă. Ne vom feri, totuşi, să preluăm teza, simplificatoare, a exegezei comune, după care „a fructifica" echivalează strict cu „a făptui"3: auzi Cuvântul şi „îl pui în practică". Nuanţa lămuritoare apare în Epistola Sf. Apostol 1. Cf. ibidem, p. 517. 2. QTKristina Dronsch, în R. Zimmermann (ed.), Kompendium..., ed. cit., p. 309. 3. Despre sensurile lui „a face" în perimetrul Noului Testament vom vorbi mai pe larg în partea a doua a lucrării de faţă.