79 „DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" ximare a realizării de sine, a răspunsului mereu căutat, a Soluţiei. Dar pentru a-şi atinge ţinta, ele trebuie primite, adică auzite, înţelese şi preluate în imediatul vieţii, trăite. Ceea ce - aşa cum ni se spune prin Parabola semănătorului nu se întâmplă întotdeauna. b. Parabola enumeră trei tipuri de opacitate faţă de Cuvânt1, respectiv trei tipuri de propovăduire neîmplinită, cu efectul rămânerii „în afară" a auditorilor: a. Indigenţă mentală. Ea este definită ca atare numai la Matei: e vorba de cei care aud şi nu înţeleg {akouontos [. . . ] hai me synientos). Această sintagmă acoperă un spectru larg al non-receptivităţii. Nu înţelegi pentru că nu eşti atent la ceea ce auzi, pentru că nu distingi între important şi accesoriu, pentm că suferi de surzenie intelectuală, pentm că ţi se pare că ceea ce auzi nu te priveşte. Nu înţelegi pentm că ceea ce auzi nu e „în dmmul tău" obişnuit, pentm că te raportezi inadecvat la ceea ce auzi, pentru că nu ai disciplina de a merge până la capăt pe urma a ceea ce auzi. „Lângă drum" {para ten hodon) e locul derapajului, al incapacităţii de a avansa „metodic", consecvent, în ţesătura unui discurs. Cel care se definea pe Sine drept „cale", drept „drum" (Ioan 14, 6) nu poate fi identificat alături cu drumul. Plauzibilă este însă şi o interpretare răsturnată: nu poţi înţelege dacă nu abandonezi traseul „logicii" curente, al reflexelor mentale convenţionale. Cuvântul trebuie căutat şi când nu-ţi iese 1. Jiilicher le numeşte, concis şi expresiv: Stumpfsinn (stupiditate, stupoare), Leichtsinn (uşurătate), Weltsinn (mundanitate, exces al lumescului). Op. cit., II, p. 532.