„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 69 parcimonioasă, a misteriilor antice (van Koetsveld)1. Cetatea e Ierusalimul, iar evreii sunt sfătuiţi să-şi abandoneze rigiditatea faţă de alte neamuri, lăsând lumina Tatălui să iradieze şi asupra lor.2 Mai fertile sunt eforturile exegeţilor de a construi coerenţe semantice revelatoare între parabole distincte, care se completează reciproc. Făclia care nu luminează poate fi pusă în paralel cu smochinul care nu dă fruct.3 Inevidenţa explozivă, strălucirea ascunsă care sfârşeşte prin a se da în vileag funcţionează, ca metaforă, şi în cazul „grăuntelui de muştar" sau al „aluatului", ambele valorificând potenţialul seminal ajuns la deplină manifestare.4 A.T. Cadoux aduce în discuţie Parabola comorii ascunse: comoara, ca şi lumina din sfeşnic, ca şi cetatea de pe munte, nu poate fi ascunsă la nesfârşit: în cele din urmă, la momentul potrivit, e găsită.5 Pentru John Drury, Parabola luminii sub obroc trebuie citită ca parte a interpretării Parabolei semănătorului6. Inevitabile sunt şi menţiunea figurii parabolice a „ochiului ca lumină a trupului", precum şi asocierea dintre lumină şi sare, ca determinări simbolice ale apostolilor. 1. Vezi lista acestor interpretări în A. Jiilicher, op. cit., pp. 84, 86. 2. A.T. Cadoux, The Parables of Jesus. Their Art and Use, James Clarke & Co. Ltd, London, 1930, p. 83. 3. Charles W.F. Smith, op. cit., p. 159. 4. Cf. Peter Dschulnigg, op. cit., pp. 153 şi urm., invocă, în acest context, şi parabola rabinică „a celor două lumini" despre nevăzutul care iese la vedere. 5. A.T. Cadoux, op. cit., pp. 144-145. 6. John Drury, The Parables in the Gospels. Plistory and Allegory, Crossroad, New York, 1985, p. 59.