„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 67 o condamnare ireversibilă. Cine se decide să iasă din condiţia exteriorităţii (dar să o facă liber, din iniţiativă proprie, fără cârje, fără stimulente miraculoase1) sfârşeşte prin a vedea lumina care emană din vârful sfeşnicului. Mai mult, odată intrat în spaţiul intim al dialogului cu Hristos, credinciosul poate să iasă din nou „în afară", de data aceasta ca propovăduitor, ca „agent" misionar al luminii. „Afară" redevine, astfel, un teritoriu frecventabil, cu condiţia să fie parcurs în numele unui „înăuntru" consolidat. Balansul didactic „afară-înăuntru-afară" e amintit în mod explicit de Parabola luminii sub obroc în versiunea Evangheliei după Toma (33, 2-3): făclia trebuie pusă pe sfeşnic, aşa încât „oricine intră sau iese“ să o poată vedea.2 A rămâne definitiv „în afară" e, aşadar, un destin rezervat strict celor care ratează întâlnirea cu inevidenţa luminoasă a împărăţiei3, care refuză, din principiu, să păşească înăuntru. După 2 Corinteni 4, 3-4, acest refuz e rezultatul împletirii dintre mineralizarea conştiinţei 1. Textul de la Luca 11, 33 apare, nu întâmplător, într-un context în care Iisus condamnă „neamul viclean" doritor de semne supranaturale (Luca 11, 29). Rolul mesianic al lui Iisus nu are nevoie, pentru a fi „văzut", de semne, de probe exterioare. El este clar, ca cetatea de pe munte, ca lumina pusă în sfeşnic. Cf. Jiilicher, op. cit., partea a doua, p. 87, care însă îşi ia distanţă faţă de această interpretare a lui B. Weiss. Dar ea apare, în mod convingător, şi la C.H. Dodd ( The Parables of the Kingdom, Nisbet & Co. Ltd., London, 1936, pp. 144-145) sau la L. Fonck, op. cit., p. 695. 2. QTKristina Dronsch, în R. Zimmermann (ed.), Kompendium..., ed. cit., p. 138. Pentru textul Evangheliei după Toma, am folosit versiunea românească a lui Gustavo-Adolfo Loria-Rivel (traducere din limba coptă, Polirom, Iaşi, 2003). 3. Cf. infra, cap. al 2-lea.