„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 65 Ei îşi vor asuma, deci, fără ezitare, rolul, ştiind că, oricum, el e transparent şi perceput ca atare. C.W.F. Smith observă că aceeaşi idee apare în cele două afirmaţii parabolice, cu deosebirea că în „Cetatea de pe munte" accentul cade asupra evidenţei care nu poate fi ascunsă, în vreme ce în „Lumina sub obroc" accentul cade asupra evidenţei care nu trebuie ascunsă.1 Apostolii trebuie să se mişte liber şi benefic dinaintea oamenilor („Lumina sub obroc"), căci Sursa de la care îşi iau mandatul nu poate fi camuflată („Cetatea de pe munte").2 Inevitabilitatea oficiului apostolic coincide cu inevitabilitatea decriptării finale a parabolelor. Sensul lor nu va rămâne ascuns. Lumina lui Dumnezeu va sfârşi prin a fi loc de pelerinaj, obiect de cult generalizat în Cetatea de la sfârşitul vremurilor, unde vor guverna pacea şi dreptatea Lui. Cu alte cuvinte, cetatea de pe munte este comunitatea eshatologică a apostolilor, propagatori - în întreaga lume - ai luminii finale. Este teza lui Gerhard von Rad, care invocă, pentru ilustrarea ei, câteva pasaje veterotestamentare: Isaia 2, 1-4; Michea 4, 1 şi urm.; Isaia 60, 1-22, 1. Charles W.F. Smith, The Jesus of the Parables, ediţie revizuită, A Pilgrim Press Boolc, United Church Press, Philadelphia, 1975, pp. 155-1592. Jiilicher (op. cit., partea a doua, pp. 88-89) aminteşte şi interpretarea Sf. Ioan Gură de Aur (preluată, între alţii, de Calvin), după care „vizibilitatea" apostolilor îi obligă la o viaţă perfectă, sau pe aceea a lui Ieronim, care vede în parabola cetăţii de pe munte un îndemn la propovăduire curajoasă. Excesivă, pe bună dreptate, i se pare supralicitarea temei sublimităţii la C.E. van Koetsveld ( Die Gleichnisse des Evangeliums, Fr. Mauke, Jena, 1892): locuitorii cetăţii de pe munte respiră aer mai curat şi văd lucrurile pământeşti în toată micimea lor. . .