6 4 PARABOLELE LUI IISUS cu o permanentă referinţă transcendentă, cu o distanţă igienică faţă de invazia temporalităţii. Matei şi Luca aduc, în construcţia parabolei, câteva elemente suplimentare. Matei include un apel către ucenici: dacă Hristos este lumina, ei sunt lumină delegată, intermediari, transmiţători (Qf şi Psalmi 119, 105; Isaia 42, 6 şi 49, 6). Iar, ca transmiţători, trebuie să se comporte exemplar, să fie izvoare de „fapte bune“. Nu să se slăvească pe ei înşişi (ca fariseii) prin binefaceri zgomotoase, ci să slăvească ( doxa zein), prin virtutea lor, autoritatea Tatălui ceresc. Ucenicii fără fapte bune vizibile sunt ca lumina pusă sub obroc sau ca sarea nesărată.1 Acesta pare să fie şi sensul subiacent al „Cetăţii de pe munte". Ucenicii nu trebuie să-şi ascundă, precaut, identitatea. Nu se cade ca acţiunea lor să aibă structura subversiunii, nici a pmdenţei acomodante. Misiunea apostolică şi adevărul apostolic nu pot fi ţinute în penumbră, la adăpost de riscuri şi înfrângeri, ca cele anticipate la Matei 5, ii.2 1. Adolf Jiilicher, menţionând şi 1 Petru 2, 12 sau Filipeni 2, 15, insistă asupra rolului de „luminători" al apostolilor şi asupra importanţei decisive a faptelor lor bune ca fiind mesajul central al parabolei despre „lumina sub obroc" (Die Gleichnisreden Jesu: Zwei Teile in einem Bând, J.C.B. Mohr, Tiibingen, 1910, ediţie reprodusă fotomecanic la Darmstadt, Wissenschaftliche Buchgesellschaft, 1963, partea a doua, pp. 83-85. La pagina 88 e invocat Matei 10, 8, unde sunt enumerate faptele bune care au o mai mare greutate decât predica: „...pe cei bolnavi tămăduiţi-i; pe cei morţi înviaţi-i; pe cei leproşi curăţiţi-i; pe demoni scoateţi-i afară..."). Leopold Fonck, op. cit., p. 694, crede că „faptele bune" la care se face aluzie sunt cele pomenite în lista Fericirilor, imediat anterioară parabolei în discuţie. 2. Cf. Enno Edzard Popkes, în Ruben Zimmermann (ed.), Kompendium. .., ed. cit., pp. 395-399.