59 „DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" Luca 8, 1 6: Nimeni, aprinzând făclia, n-o acoperă cu un vas, nici n-o pune sub pat, ci o aşază în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Luca ii, 33: Nimeni, aprinzând făclia, nu o pune în loc ascuns, nici sub obroc, ci în sfeşnic, pentru ca cei ce intră să vadă lumina. Cetatea de pe munte Matei 5, 14: . . .Nu poate să se ascundă cetatea din vârful muntelui. Sensul prim al textelor de mai sus e limpede: există lucruri a căror evidenţă nu poate fi trecută cu vederea (de pildă, o cetate pe vârf de munte). Există altele, care pot fi ascunse, dar care, ascunse, îşi pierd rostul, devin nefuncţionale, dacă nu ridicole (de pildă, o făclie pusă sub pat, în loc să fie lăsată să lumineze spaţiul din jur de la înălţimea unui sfeşnic). Tot astfel, adevărul dumnezeiesc nu e făcut să treacă neobservat, să fie ţinut în umbră: el trebuie, dimpotrivă, să lucreze ca un reper puternic, să iradieze asupra celor din preajmă. Parabolele nu vor rămâne pentru totdeauna obscure, refuzându-se înţelegerii „celor din afară". în cele din urmă, sensul lor ne va „sări în ochi", pentru că misiunea lor ultimă e să răspândească lumină. Pe de altă parte, e greu să nu observi că „cetatea de pe munte" şi mai ales „lumina sub obroc" au aerul că merg în răspăr cu