„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 53 Ca toată învăţătura lui Hristos, învăţătura despre parabole se alcătuieşte din nuanţe, surprize şi paradoxuri. Nimic nu se lasă „sistematizat" geometric, definit liniar, încartiruit dogmatic. Parabola e o diluare savantă, o subtilă manevră pedagogică pe măsura frăgezimii pruncilor, dar e şi o intensificare a mistemlui, menită să-i ţină la distanţă pe neiniţiaţi. Idealizarea „prunciei" ca fiind calea optimă spre Hristos trebuie, de altfel, privită cum grano salis.* 1 Alături de pasajele celebre - recitate prompt de toată lumea - de la Matei ii, 25 („...ai ascuns acestea de cei înţelepţi şi pricepuţi şi le-ai descoperit pruncilor." Cf şi Luca io, 21) sau de la Marcu 10, 15 („Cel ce nu va primi împărăţia lui Dumnezeu ca un copil, nu va intra în ea." Cf. şi Matei 18, 3), trebuie să acordăm (mai multă) atenţie şi unui text puternic cum este cel din 1 Corinteni 14, 20: „Fraţilor, nu fiţi copii în gândire; în răutate, da, fiţi pmnci, dar în gândire fiţi desăvârşiţi." Parabolele se adresează simultan ştiutoarei inocenţe copilăreşti şi imaturi tăţii infantile: se livrează celei dintâi şi se ascund dinaintea celei de a doua. Se descoperă ca lumină şi se acoperă ca obscuritate. Lumina şi întunericul nu sunt nici ele concepte monotone. Iisus este „Lumina lumii" (Ioan 8, 12. Cf. şi 12, 46), dar El asumă comunicarea voalată, lăsând 1996, cap. 8, „Miile and Meat: Augustine and the End of Ancient Esotericism" (pp. 132-146). 1. O documentaţie instructivă pe această temă se poate găsi în Andreas Lindemann, „Die Kinder und die Gottesherrschaft. Markus 10, 13-16 und die Stellung der Kinder in der spăthellenistischen Gesellschaft und im Urchristentum", în Wort und Dienst, Jahrbuch der Kirchlichen Hochschule Bethel, serie nouă, voi. 17, Bielefeld, 1983, pp. 77-104. Cf. şi infra, pp. 99 şi urm.