4i „DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" E ipoteza cu care lucrează teologi de mare anvergură, în frunte cu Sf. Ioan Gură de Aur (sau, dintre moderni, P. Lagrange). Dacă totuşi acceptăm sensul final al lui bina, rămâne să insistăm asupra echivalării lui mepote cu „dacă nu“ (în loc de „ca nu cumva"), şi atunci, dintr-odată, textul oferit de Marcu la 4, 11-12 devine „rezonabil". Iată-1, în traducerea propusă de Joachim Jeremias: „Vouă vă este dat să cunoaşteţi tainele împărăţiei lui Dumnezeu, dar pentru cei din afară totul este obscur, pentru ca ei (precum este scris), uitându-se să nu vadă şi auzind să nu înţeleagă, dacă nu se vor întoarce şi Dumnezeu îi va ierta."1 Aşadar, vorbirea în parabole îngreunează, într-o primă etapă, înţelegerea, dar nu exclude iertarea finală a lui Dumnezeu, cu condiţia ca „exotericii" să se dea pe brazdă, să-şi depăşească blocajul, să-şi recapete perspicacitatea, întorcându-se la Dumnezeu. Netransparenţa parabolelor este o probă. Cei care o trec sunt recuperaţi2. Pentru a înţelege răspunsul neobişnuit (la prima vedere) pe care Iisus îl dă ucenicilor Săi la întrebarea „De ce le vorbeşti în parabole?", vom încerca o altă cale decât cele inventariate mai sus. Mai întâi, nu ne vom îngădui să punem în discuţie autenticitatea textului analizat. Nu putem rescrie Evanghelia, pentru a o aduce la nivelul „dinţilor de lapte" 1. Cf. Joachim Jeremias, Parabolele lui Iisus, traducere din limba engleză de P.S. Calinic Dumitriu, pr. prof. dr. Vasile Mihoc şi dr. Ştefan Matei, Anastasia, Bucureşti, 2000, p. 15. 2. Un argument în favoarea versiunii lui Jeremias e şi textul din Isaia pe care îl citează Iisus. Parcurs până la ultimul verset, el lasă loc pentru speranţă: după nimicirea totală a Israelului, „o sămânţă sfântă se va naşte iarăşi din poporul acesta11 (Isaia 6, 13).