„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 39 Iisus numai pentru câţiva aleşi? Este creştineşte admisibil să-i ţii la distanţă pe cei care nu fac parte din anturajul tău imediat? E opacitatea discipolilor tolerabilă, în vreme ce opacitatea massei e ireversibil vinovată? Şi dacă unii sunt condamnaţi din plecare să nu priceapă şi să nu fie iertaţi, avem de-a face cumva, în acest pasaj, cu un argument în favoarea predestinării?1 în efortul de a lămuri un text atât de pretenţios, filologii au ales, cum fac adesea, soluţia cea mai tranşantă: textul e atât de ciudat, încât el trebuie, pur şi simplu, pus la îndoială. E probabil inautentic. E o intercalare (accidentală sau voită), un adaos inoportun (al lui Marcu sau al altora de după el). Mai ales când iau în discuţie lucrări vechi, grămăticii preferă, în mod spontan, să se îndoiască mai curând de istoricitatea textului decât de propria isteţime. în felul acesta, problema se rezolvă rapid şi definitiv. Dar aplombul strict filologic e preluat, din păcate, de mulţi, foarte respectabili, universitari şi teologi, de la A. Jiilicher, W. Bousset, R. Otto şi A. Loisy, la Montefiori, Lowrie, B.T. D. Smith ş.a.2 Pentm ei, textul e implauzibil ca discurs hristic. Şi e implauzibil din cauza conjuncţiei greceşti hina (ca să, pentm ca), o conjuncţie care introduce, aşadar, o propoziţie finală, rezultat al unei intenţii clare. Şi la Marcu, şi la 1. Cf. Albert Schweitzer, Gescbicbte der Leben-Jesu-Forschung: zweite, neu bearbeitete und vermehrte Auflage des Werkes „Von Reimarus zu Wrede“, J.C.B. Mohr, Tubingen, 1913, pp. 400 şi urm., apud Dr. Max Meinertz, Die Gleichnisse Jesu, Aschendorffsche Verlagsbuchhandlung, Miinster (Westphalen), 1948, p. 83, n. 4. 2. Pentru detalii şi bibliografie, cf. Hermaniuk, op. cit., pp. n-13.