38 PARABOLELE LUI IISUS în mai multe locuri din Evanghelie, Iisus e silit să constate, nu fără o urmă de exasperare, că discipolii săi pot fi la fel de obtuzi ca şi „cei din afară"1. Apropiaţii par să nu înţeleagă, de pildă, Parabola semănătorului: „Nu pricepeţi parabola aceasta? Atunci cum veţi înţelege toate parabolele?" (Marcu 4, 13). „Aşadar şi voi sunteţi tot atât de nepricepuţi?" (Marcu 7, 18). „Inima împietrită" despre care vorbea Isaia pare să fi devenit, dintr-odată, şi atributul „ezotericilor": „...nimic nu pricepuseră din minunea pâinilor, deoarece inima lor era împietrită" (Marcu 6, 52). „încă nu înţelegeţi, nici nu pricepeţi? Atât de împietrită vă este inima? Ochi aveţi şi nu vedeţi, urechi aveţi şi nu auziţi." (Marcu 8, 17-18). Cu atât mai puţin sunt pregătiţi apostolii să înţeleagă profeţia - oricât de explicită - a învăţătorului lor, cu privire la apropiata Sa moarte şi înviere: „Dar ei n-au priceput nimic din acestea; că ascuns era cuvântul acesta pentm ei şi nu înţelegeau cele spuse" (Luca 18, 34). Invers, „cei din afară" pricep uneori foarte bine despre ce este vorba: după ce aud Parabola lucrătorilor nevrednici ai viei (Marcu 12, 1-9), arhiereii, cărturarii şi bătrânii cetăţii ştiu perfect că ea fusese rostită „împotriva lor" (Marcu 12, 12). Exegeza dintotdeauna a avut, deci, multiple îndreptăţiri să privească pasajul de la Marcu 4, n-12 cu un sentiment de frustrare. S-au căutat, asiduu, soluţii filologice, istorice şi dogmatice care să facă suportabilă teologic duritatea lui Iisus faţă de cei care nu merită decât parabole... Vorbeşte 1. Marcu pare să spună că „parabolele consemnează incapacitatea tuturor (s.m. - A.P.) de a le pătrunde sensul". {Cf. Kermode, op. cit., p. 27.) Cf. şi p. 45: „...nu suntem niciodată înăuntru..."