„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 37 altele vrăjmaşilor (arhierei, cărturari etc.), altele mulţimii în sens larg. Altele, în sfârşit, sunt rostite dinaintea unui auditoriu amestecat, în care se regăsesc toate cele trei categorii. E adevărat că ucenicii beneficiază, îndeobşte, şi de tâlcuiri amănunţite din partea învăţătorului, dar nu se poate spune că, datorită calităţii lor speciale, ei sunt scutiţi de limbajul parabolic care trebuie să-i descurajeze pe „neiniţiaţi". Apoi, trebuie să ne întrebăm cine sunt, în fond, „cei din afară" şi cei din preajmă şi cât de limpede e deosebirea de perspicacitate dintre ei. Sunt „cei din afară" opozanţii lui Iisus, sau, alături de ei, şi mulţimile opace, indiferente sau incapabile să treacă dincolo de gata-făcutul unei înţelepciuni convenţionale? Din texte, rezultă că gmpul „refuzaţilor" îi include, de-a valma, pe toţi cei care nu fac parte din cercul celor „ce erau pe lângă El, împreună cu cei doisprezece" (Marcu 4, 10). Pe de altă parte, o anumită departajare există şi printre „cei dinăuntru". în capitolul 13 din Evanghelia după Marcu, aflăm că anumite taine legate de venirea finală a Fiului Omului sunt împărtăşite doar lui Petru, Iacob, Ioan şi Andrei, care L-au întrebat „numai ei între ei" (13, 3)1. Pentru Schimbarea la Faţă, Iisus îi alege drept martori doar pe Petru, Iacob şi Ioan (Matei 17, 1). Sunt ceilalţi ucenici „în afară"? O ultimă problemă: s-ar zice că, spre deosebire de vrăjmaşi şi de plebea păcătoasă, ucenicii au darul înţelegerii. Lor „li s-a dat să cunoască" mistere inaccesibile, în vreme ce restul ascultătorilor „privesc fără să vadă, şi aud fără să priceapă". în realitate, lucmrile nu stau întotdeauna aşa: 1. Cf. Hermaniuk, op. cit., pp. 321-322, şi Hultgren, op. cit., p. 455.