32 PARABOLELE LUI IISUS hermeneutul rabinic interlocutorii. „Atunci hai să vă spun o poveste lămuritoare!" „Credeţi că aţi înţeles?" - sună, dimpotrivă, socratic, întrebarea lui Iisus. „Atunci am să vă spun o poveste. Veţi vedea că n-aţi înţeles cum trebuie." Nu trebuie să abuzăm, însă, de acest contrast. Mai întâi, nu toate parabolele Israelului sunt explicite. Un exemplu caracteristic este pasajul din Ezechiel (17, 1-10) despre cei doi vulturi şi viţa născută din cedrul Libanului. Avem de a face cu o parabolă care, în sine, nu e de loc transparentă, ceea ce face necesară o explicaţie suplimentară (17, 11-16). E adevărat că, în general, parabolele semite includ o strategie divulgativă, dar dimensiunea „enigmă" e şi ea prezentă adesea, fie de la bun început, cum susţin exegeţi ca C.A. Bugge, P. Lagrange, sau P. Fonclc, fie într-o etapă târzie, cea a literaturii deuterocanonice, cum susţin alţii (A. Julicher, A. Loisy)1. Prin urmare, Iisus nu contrazice întru totul pedagogia ambianţei în care se mişcă, deşi pune un accent în plus pe indescifrabilul voit al parabolelor, când acestea se adresează celor „din afară". „Originalitatea" hristică - în raport cu exerciţiile parabolice ale conaţionalilor săi - e de alt tip. E drept, unii o contestă fără ezitare, declarând că forma parabolei a fost creată de înţelepţii Israelului înainte de Iisus, astfel încât Lui nu I-a rămas decât să dezvolte un tipar deja existent.2 Contează însă despre ce parabole israelite vorbim. Cele veterotestamentare - preponderent exegetice - sunt în mod clar diferite de parabolele hristice, 1. Pentru detalii, cf. Maxime Hermaniuk, op. cit., pp. 120 şi urm. 2. David Flusser,/fwwA Sources in Early Christianity, mod Books, Tel Aviv, 1989, p. 66.