„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 31 pe şleau, în loc să fie ajutate să înţeleagă, mulţimile inerte vor fi condamnate la perplexitate: vor auzi parabole obscure, vor fi constrânse la blocaj spiritual. în vreme ce ucenicii vor căpăta parabole limpezi, gata descifrate, „cei din afară" vor căpăta enigme insolubile. La o primă analiză, decizia „elitistă" a lui Iisus e smintitoare. Ea pare să contrazică nu numai uzul tradiţional al parabolei (a) şi stilul hristic în genere (b), dar şi o sumedenie de alte texte din cuprinsul Evangheliilor (c). a. în mod tradiţional, discursul iudaic recurgea la parabole pentm a clarifica o idee sau un text. Parabola era, aşadar, o procedură simplficatoare: ea îşi propunea, de regulă, să reducă, printr-o ilustraţie la îndemână, printr-o comparaţie intuitivă, obscuritatea sau subtilitatea greu abordabilă a unui pasaj scripturar. Iisus pare hotărât să procedeze exact pe dos: el vrea să complice lucrurile, până la ininteligibil. Nu să aducă adevărul la nivel „popular", accesibil oricui, ci, dimpotrivă, să-l camufleze, să-l sustragă percepţiei comune. S-ar spune, cu alte cuvinte, că în vreme ce rabinii se foloseau de parabole ca să lumineze zonele întunecoase ale mesajului lor, Iisus le foloseşte pentm a obtura lumina, pentm a întreţine o atmosferă de clar-obscur. El nu vrea - insistă Robert Farrar Capon - să dea satisfacţie ascultătorilor printr-o limpezime sporită, ci, mai curând, să le atragă atenţia asupra modului nesatisfâcător în care înţeleg şi explică lucrurile în mod curent.1 „N-aţi înţeles? - pare să-şi întrebe 1. R.F. Capon, op. cit., p. 5.