298 PARABOLELE LUI IISUS exactităţilor inutile, fără prea mare legătură cu adevărul. Nu voi contesta nici competenţele, nici buna-credinţă a unora dintre cercetătorii invocaţi în inventarul de mai sus. Dar nu mă pot abţine să deplâng futilitatea barocă a strădaniilor lor şi patologia unei anumite secţiuni a „spiritului vremii", care nu mai vrea şi nu mai poate să distingă între esenţial şi accesoriu, între „evidenţa" cadaverică a literei şi freamătul discret, dar viu al spiritului. Ca să nu închei într-o notă patetică, voi aminti o conversaţie pe care am avut şansa şi plăcerea să o port cu E. H. Gombrich, în 1976, pe vremea când conducea The Warburg Institute de la Londra. A venit vorba, între altele, despre necesitatea şi primejdiile specializării. Tocmai lucram la o teză de doctorat pe tema peisajului european. „Nu veţi putea defini cu precizie - mi-a spus profesorul Gombrich - europenitatea peisajului, dacă nu veţi lua, ca termen de comparaţie, peisajul extra-european, cel chinezesc, de pildă. Dar, ca să înţelegeţi bine peisajul chinezesc, e recomandabil să învăţaţi chinezeşte. Iar după ce veţi învăţa chinezeşte - ceea ce vă va lua o grămadă de timp - e foarte puţin probabil să vă întoarceţi la problemele peisajului european." Mi se atrăgea astfel atenţia asupra uneia dintre devierile posibile ale acribiei prost dozate. în fond, ce altceva fac exegeţii parabolelor, mergând din întrebare în întrebare, din detaliu în detaliu, până la uitarea textului de care se ocupă? Ca să înţelegi parabolele, trebuie să te pui la punct cu ambianţa concretă a lumii în care s-au născut. Aşa e! E bine să ai idee - când analizezi Parabola celor zece fecioare - despre