CRITICA RAŢIUNII EXEGETICE 293 neo-testamentare. Vom arăta cum se poate trece pe lângă text, cum se pot sacrifica substanţa şi finalitatea lui, prin pretenţioase sondaje colaterale. Necesitatea de a livra cititorului o sumă de realia, de informaţii concrete privind una sau alta din părţile componente ale unui discurs nu e de pus la îndoială. Grav e când, concentrat pe realia, eruditul pierde din vedere realitatea scripturară şi eşuează în plin suprarealista. Grav e când se caută „sporii de ferigă“ şi nu se mai vede „elefantul", aflat în plină lumină. Se poate admite, desigur, că nu e lipsit de interes să te întrebi, citind Parabola drahmei pierdute, cam cât valora o drahmă. Dacă valora puţin (ceea ce e adevărat: cât un dinar roman, adică valoarea salariului pe o zi al unui muncitor agricol sau al unui soldat), atunci sărăcia femeii din parabolă e certă şi asta explică febrilitatea căutărilor ei. Dar e lipsit de interes să dezbaţi dacă drahma cu pricina e parte dintr-o salbă sau dintr-un ornament capilar, cu detalii despre dimensiunile monedei şi despre posibilitatea de a o găuri pentru a o înşirui pe un şnur.1 La fel, e neesenţial să ştii câţi oameni pot mânca dintr-un viţel, chiar dacă, prin asta, poţi dovedi că petrecerea organizată de tatăl fiului risipitor era una de anvergură.2 Parabola prietenului de la 1. Cf. J. Derrett, „Fresh Light on the Lost Sheep and the Lost Coin“, în New Testament Studies, nr. 2 6, 1979, pp. 40-41 (versus E.F.F. Bishop, Jesus of Palestine: The Local Background to the Gospel Documents, Lutterworth Press, London, 1955, pp. 134-135). 2. K. Bailey se străduieşte să demonstreze că era vorba de vreo 200 de inşi, adică toţi membrii familiei, plus notabilităţile locale ( Finding the Lost. Cultural Keys to Luke ij, Concordia Publishing House, St. Louis, 1992, p. 155).