30 PARABOLELE LUI IISUS şi aud fără să audă şi nici să înţeleagă. Şi se plineşte cu ei proorocia lui Isaia: Cu auzul veţi auzi, dar nu veţi înţelege, şi cu privirea veţi privi, dar nu veţi vedea. Căci inima acestui popor s-a împietrit şi urechile lor greu aud şi ochii lor s-au închis, ca nu cumva cu ochii să vadă şi cu urechile să audă şi cu inima să înţeleagă şi să-şi revină şi Eu să-i vindec. Dar fericiţi sunt ochii voştri că văd şi urechile voastre că aud. Că adevăr vă grăiesc: mulţi prooroci şi drepţi au dorit să vadă ce vedeţi voi şi n-au văzut, şi să audă ceea ce auziţi voi şi n-au auzit. “ Substanţa explicită a răspunsului hristic e de natură să provoace serioase probleme de înţelegere. Rezultă că, pentru Iisus, „publicul" se împarte în două: pe de o parte, apropiaţii, cei din preajmă, adepţii şi, pe de alta, „cei din afară", „ceilalţi", mulţimea amorfă a Israelului. Cei dintâi au acces la adevăruri care celorlalţi le sunt ascunse. Parabolele sunt răbdător explicate ucenicilor, în vreme ce, pentm restul poporului, ele rămân opace, ca nişte voaluri întunecate, ca un cifru fără cheie. (Marcu 4, 34: „Iar fără parabolă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea pe toate între El şi ei.“) Acest comportament discriminatoriu1 are drept motivaţie obtuzitatea, exterioritatea culpabilă a massei israelite. încă de pe vremea lui Isaia (6, 9-10, citat în textul lui Matei), ea a avut inima împietrită: a fost insensibilă la evidenţe, a tratat cu indiferenţă apelul divin, s-a arătat incapabilă să primească ce i se oferea. Pedeapsa vine de la sine. în loc să fie instruite 1. De care ucenicii înşişi îşi dau seama, de vreme ce întreabă, cu Petru (Luca 12, 41): „Parabola aceasta o spui pentru noi, sau şi pentru toţi?"