290 PARABOLELE LUI IISUS beneficiile unei bune informări asupra împrejurărilor specifice în care textul a fost rostit şi scris. E foarte instructiv să ne putem reprezenta ceea ce Hermann Gunkel şi, după el, o lungă serie de biblişti au numit „Sitz im Leben“, contextul istoric şi social al apariţiei şi distribuţiei textului. Dar avertizăm asupra riscului de a eşua în erudiţie goală, de a focaliza halucinatoriu asupra unor detalii anexe care nu favorizează în nici un fel, ba dimpotrivă, o lectură comprehensivă. Pe de altă parte, nu se cuvine să pierdem din vedere faptul că Iisus se adresează şi cititomlui de azi, lumii sale, aşa cum se adresa contemporanilor săi. A sugera că El nu poate fi înţeles decât contextual, în mediul acţiunii Sale nemijlocite, e a-L citi arheologic, comemorativ, fără nici un folos. După cum a-L citi strict din unghiul deprinderilor, achiziţiilor metodologice, idiosincrasiilor şi modelor de ultimă oră e a cădea victima unei anamorfoze derutante şi păguboase. Intr-un anumit sens, a spus-o El însuşi, printr-o scurtă parabolă: „Nimeni nu coase la haină veche petic dintr-un postav nou; altfel, peticul nou va trage din haina veche şi se va face o ruptură mai rea. De asemenea, nimeni nu pune vin nou în burdufuri vechi; altfel, vinul nou sparge burdufurile şi vinul se varsă şi burdufurile se strică; ci vinul nou trebuie pus în burdufuri noi“ (Marcu 2, 21. Cf. şi Matei 9, 16-17). Interpretarea tradiţională a acestei parabole pune accetul pe contrastul dintre iudaitate (respectiv Vechiul Testament) şi creştinătate (respectiv Noul Testament): Legea pe de o parte şi Credinţa pe de alta. Secolul al XlX-lea nu s-a sfiit să valorifice textul ca apologie a Noului, ca legitimare a acţiunii