288 PARABOLELE LUI IISUS în schimb, există „specialişti" a căror „îndrăzneală" e cauţionată de un cert prestigiu academic. Pentru Charles Hedrick, de pildă, parabolele sunt un fel de „ficţiuni" cu valoare autonomă, expresii ale unei creativităţi mai curând literare.1 Iisus, s-ar zice, e din familia lui Mallarme. William R. Herzog2 preferă, dimpotrivă, să-i facă un portret de Che Guevara: un insurgent de stânga, procupat de soarta celor exploataţi. . . Viciile literalismului placid, ale inflamaţiei literare sau ale zelului ideologic transformă de multe ori parabola în materia primă a unei divagaţii care pierde cu totul din vedere textul propriu-zis. Exegeza e înlocuită prin eisegeză'. efortul de a scoate înţelesul textului din însăşi substanţa lui se lasă uzurpat de încercarea de a introduce în text un înţeles străin de intenţia lui originară.3 Se testează eventualele „lumini" hermeneutice pe care metode mai mult sau mai puţin noi (structuralism, semiotică, naratologie etc.)4 le pot aduce în 1. Charles W. Hedridc, op. cit. S-a mers până acolo încât să se socotească reuşita estetică a textului drept criteriu de autenticitate {cf. A.T. Cadoux, B.A. (Cape), D.D (London), op. cit., p. 60: „Naraţiunea care e mai bună ca naraţiune, mai convingătoare, mai coerentă e, probabil, mai aproape de ceea ce a spus cu adevărat Iisus“). 2. Pambles as Subversive Speech: Jesus as Pedagogue of the Oppressed, Westminster John Knox Press, Louisville, 1994. 3. Cf. Klyne R. Snodgrass, „Recent Research on the Parable of the Wicked Tenants. An Assessment, în Bulletin for Biblicul Research, nr. 8, 1998, p. 187: „Dacă pe vremea lui Adolf Jiilicher scandalul consta în alegorizarea parabolelor practicată de Biserică, impoliteţea ( the ojfence) zilelor noastre e, după părerea mea, o lectură a parabolelor care proiectează asupra lor agenda care ne convine." 4. Cf, inter alia, Jean Delorme (ed.), Les paraholes evangeliques. Perspectives nouvelles (documentele celui de-al XH-lea congres ACFEB, Lyon, 1987), Cerf, Paris, 1989.