284 PARABOLELE LUI IISUS („ beaucoup de fatras “)I. în ele se exprimă, totuşi, dincolo de asemenea „pietre de poticnire", unul din chipurile misterului creştin şi o coerenţă intimă a credinţei, greu de regăsit în textele mai noi. Marea problemă a interpretărilor medievale rămâne, din punctul meu de vedere şi nu numai al meu, abuzul de alegorie. Am avut ocazia să invoc posibilele efecte negative ale acestui abuz la începutul lucrării de faţă.2 A atribui fiecărei componente a parabolelor funcţia de „camuflaj", de transcriere codificată a unui sens ascuns, dar uşor descifrabil, este a reduce interpretarea la o simplă decodificare rebusistică. . . După ce comunici cititorului că, în cazul „Făcliei sub obroc", făclia e Hristos, obrocul - legea veterotestamentară, iar sfeşnicul - Biserica drept-credincioşilor, nici cititoml, nici exegetul nu mai au nimic de făcut. Rien ne va plus! De asemenea frugale „prescurtări" hermeneutice nu scapă nici mari şi inspirate figuri ale patristicii. Sf. Ioan Gură de Aur însuşi rezolvă, de pildă, Parabola celor zece fecioare cu câteva „translaţii" previzibile: făcliile reprezintă harul fecioriei, castitatea, iar uleiul - iubirea aproapelui (aici în forma pomenii datorate săracilor). Somnul e, inevitabil, moartea, trezirea e învierea, iar negustorii de ulei sunt cei sărmani, care dau ocazia celorlalţi să-şi manifeste iubirea faţă de aproape. Citită în aceşti termeni, parabola e o şaradă perfect inteligibilă dacă ştii cheia. Ca într-o fabulă oarecare: vulpea e viclenia, corbul e prostănacul sensibil la 1. Idem, voi. 2, p. 661. 2. Cf. supra, pp. 68-69.