CRITICA RAŢIUNII EXEGETICE 283 e de menţionat şi exegeza iudaizantă a parabolelor, foarte utilă pentm înţelegerea raportului existent între ambianţa vechi-testamentară şi cea rabinică, pe de o parte, şi discursul hristic, pe de alta.* 1 Fireşte, un corp hermeneutic decisiv este cel al literaturii patristice şi scolastice, analizate lucid şi generos în faimoasa lucrare a lui Henri de Lubac.2 De Lubac amendează, pe bună dreptate, o anumită aroganţă a criticii de text modeme, care se grăbeşte să situeze exegeza medievală într-un soi de „pre-istorie“, depăşită, a interpretării. în acelaşi timp, el admite că e posibil ca, în litera lor, textele mai vechi să conţină o mulţime de elemente tranzitorii, pasibile azi de caducitate; „s-o recunoaştem până la capăt, multă maculatură" Press, Crestwood, New York, 1996. în spaţiul românesc, se pot aminti, desigur, importante contribuţii omiletice, în lucrările unor Constantin Galeriu, Nicu Steinhardt, Antonie Plămădeală, Teofil Părăian sau ale generaţiilor mai noi (Constantin Coman, Vasile Gordon ş.a.). Menţionez, cu mulţumiri Părintelui Gordon pentru semnalarea ei, şi puţin cunoscuta carte a lui Simion Mehedinţi, Parabole şi învăţături din Evanghelie, apărută în 1942 şi reeditată în 2002 la Editura Sophia, Bucureşti. 1. Lista titlurilor e abundentă, începând de la lucrarea clasică a lui Paul Fiebig, Altjudische Gleichnisse und die Gleichnisse Jesu, J.C.B. Mohr, Tiibingen, 1904, şi continuând, în vremea din urmă, cu David Flusser, Die rabbinische Gleichnisse und der Gleichniserzăhler Jesu, Peter Lang, Bem, 1981, C. Thoma şi M. Wyschogrod, Parable and Story in Judaism and Christianity, A Stimulus Book, Paulist Press, New York, Mahwah, 1989, Brad H. Young, The Parables, Jewish and Christian Interpretation, Hendrickson Publishers, Peabody, 1998, sau Frank Stern, A Rabbi Looks at Jesus Parables, Rowman & Litdefield, Lanham, 2006. 2. Exegese medievale. Les quatre sens de l’Ecriture, 4 voi., Cerf, DDB, 1993 (prima ediţie: 1959-1965).