282 PARABOLELE LUI IISUS propriu-zisă. Am fost adesea descurajat (la ce bun încă o carte despre parabole?), sabotat în efortul meu de a fi autentic sau pur şi simplu întârziat de exigenţa unei documentări exhaustive. în cele din urmă, a trebuit totuşi să constat că, din toată tevatura, am avut şi multe de învăţat. Am înţeles, de pildă, cum se poate rata interpretarea parabolelor, cum arată inapetenţa doctă pentm sensul lor, pe scurt, cum poate exegeza, uneori spectaculoasă „tehnic", să obtureze drumul către text. De asemenea, cum poate „moralina" (de care vorbea Nietzsche) să reducă anvergura spirituală, temeritatea „scandaloasă" a unor pasaje scripturare la platitudine didactică şi eticism fad. în fine, cum pot feluritele mode ideologice şi metodologice să schimonosească intenţia originară a textelor, reinventându-le în mod arbitrar, confiscându-le propagandistic. Le voi lua pe rând. Dar voi începe cu observaţia că există diferenţe însemnate între contribuţia bibliografică a diferitelor confesiuni creştine. Inventaml lucrărilor catolice şi protestante este infinit mai amplu decât acela al lucrărilor ortodoxe. Nu vreau să intru în labirintul unei tentative de explicaţie. Fapt e că teologii ortodocşi preferă să abordeze parabolele mai curând ca materie omiletică, în vreme ce teologii catolici şi protestanţi înclină spre studiu istoric şi dogmatic. Cei dintâi sunt, preponderent, oameni ai predicii, ceilalţi, ai bibliotecii şi şcolii.1 Din perspectivă inter-religioasă, 1. In bibliografiile curente, perspectiva ortodoxă e reprezentată, în genere, de un singur titlu: Archbishop Dmitri, The Parables. Biblicul, Patristic and Liturgical Interpretation, St. Vladimir’s Seminary