PARABOLA CA SUBMINARE A IDEOLOGICULUI 275 dexteritate câte cheltuim pentru rezolvarea crizelor lumeşti, pentru o profitabilă şi stabilă instalare în imediat, am fi salvaţi. Ceea ce e lăudabil în purtarea iconomului întreprinzător nu este astuţia sa, oarecum dubioasă, ci capacitatea de a se mobiliza, de a focaliza asupra soluţiei.1 El caută o ieşire din vârtejul vitreg al conjuncturilor şi, pentru asta, îşi pune, harnic, mintea la contribuţie. E un „model", pe care „fiii luminii" l-ar putea prelua cu folos de la „fiii veacului". Al doilea mesaj al poveştii este reabilitarea inteligenţei ca virtute. O tradiţie confortabilă, de un anumit pitoresc folcloric, înclină să culpabilizeze inteligenţa ca fiind „luciferică", născătoare de divagaţie eretică, de speculativitate abstractă, fără impact asupra vieţii duhovniceşti. E adevărat: mintea neadusă în inimă şi în faptă poate sminti. Riscul inteligenţei este glacialitalea neangajată, virtuozitatea goală, superbia intelectuală. Pe de altă parte, miza patetică pe simpla emotivitate, pe inflamaţia sufletească nereflectată, nu e mai puţin primejdioasă. Fierbinţeala nu e mai puţin dăunătoare decât glacialitatea. Asta nu înseamnă că nu se mântuie decât „deştepţii". Dar nici că recursul la inteligenţă trebuie evitat, dacă nu direct interzis. Mai mult: lucrarea minţii trebuie căutată, stimulată, întreţinută. (Cf. Proverbe 9, 6: Lepădaţi lenea minţii - apoleipete aphrosynen -, căutaţi să puneţi mintea în lucrare - zetesate phronesin - şi îndreptaţi-vă înţelegerea prin cunoaştere: kathorthosate en gnosei synesin .) Traducerile româneşti preferă, în genere, să vorbească 1. Cf. Tim Schramm, Kathrin Lowenstein, Unmoraliscbe Helden. Anstofige Gleichnisse Jesu, ed. cit., 1986, pp. 20-22.