274 PARABOLELE LUI IISUS caracterizarea celor cinci fecioare-model), şi în Parabola slujitorului credincios şi înţelept. Dar nu e prea mult să acordăm tuturor acestor personaje rangul suprem al înţelepciunii? Sau mai exact: nu reducem, astfel, înţelepciunea la o facultate de ordin practic, la o înzestrare relativ comună, de tipul cuminţeniei raţionale, al bunului-simţ, al „minţii sănătoase"? Textul evanghelic ştie, de altfel, să facă deosebirea dintre sophia şi phronesis. ( Cf. Efeseni i, 8, în care phronesis nu mai e tradus prin „înţelepciune", ci prin „pricepere".) Să nu uităm, pe de altă parte, că ni se recomandă să fim „înţelepţi" ( phronimoi ) ca şerpii (Matei io, 16). E limpede că termenul nu se referă, în acest caz, la sublimităţi sapienţiale, ci la abilitate eficace, la perspicacitate sau, spus pe şleau, la viclenie. Aner phronimos e, prin urmare, insul ingenios, ager, sagace, opus celui nechibzuit, necugetat, neghiob, netot, nărod, tont, prost. Virtutea lui principală este sophrosyne, buna aşezare a minţii, mintea „întreagă", echilibrul raţional, prudenţa, incluzând spiritul de moderaţie, autocontrolul, capacitatea de a evalua corect şi prompt orice situaţie şi de a decide comportamentul adecvat. E de adăugat sensul de „cu-minţenie“, sobrietate, măsură pe care îl evidenţiază câteva pasaje cu referire la ţinuta optimă a feminităţii (i Timotei 2, 9 şi 2, 15). Nu ne aflăm, deci, în spaţiul unei solemnităţi „iniţiaţi ce", al unui rafinament cognitiv de elită. Ne aflăm, pur şi simplu, în spaţiul inteligenţei, al „prezenţei de spirit", al unei subtile adecvări la realitate. Ce spune, prin urmare, Iisus în această parabolă? Mai întâi că, dacă am desfăşura, pentru intrarea în împărăţie, tot atâta ingeniozitate, tot atâta preocupare şi zel, tot atâta