2 72 PARABOLELE LUI IISUS nedrept în foarte puţin, şi în mult e nedrept. Deci dacă n-aţi fost credincioşi în bogăţia cea nedreaptă, cine vă va încredinţa-o pe cea adevărată? Şi dacă în ceea ce vă este străin n-aţi fost credincioşi, cine vă va da ce este al vostru? Nici o slugă nu poate sluji la doi domni ; că ori pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, ori de unul se va ţine şi pe celălalt îl va dispreţui. Nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui Mamona. “ Travaillons donc a bien penser; voilă le principe de la morale. (Blaise Pascal, C Euvres, Leon Brunschvicg, ed., Hachette, Paris, 1929, voi. 13, p. 263) Parabola iconomului nedrept trece drept cea mai grea dintre toate parabolele evanghelice. S-a scris despre ea enorm1, s-au făcut eforturi de tot soiul (cu argumente juridice, financiare, istorice) pentru a face plauzibilă „morala“, neconvenţională, a poveştii. Cum poate stăpânul (în subtext Iisus însuşi) să-l laude pe iconomul cel nedrept pentru o „şmecherie" discutabilă, ba chiar să-l dea de exemplu „fiilor luminii"? în disperare de cauză, s-a încercat lectura textului în cheie ironică.2 Poate că Iisus vrea tocmai să accentueze asupra deosebirii dintre „descurcăreala" lumească şi exigenţele împărăţiei, sau poate „fiii luminii" sunt o refe1 Intre altele, o carte întreagă: Michael Krămer, Das Rătsel der Parabel vom ungerechten Verwalter, Lk. 16, 1-13. Auslegungsgeschichte, Umfang, Sinn. Eine Diskussion der Probleme und Losungsvorschlăge der Verwalterparabel von den Vătern bis heute, PAS-Verlag, Ziirich, 1972. 2 Cf. Donald R. Fletcher, „The Riddle of the Unjust Steward: Is Irony the Key?“, în Journal of Biblical Literature, nr. 82, 1963,