254 PARABOLELE LUI IISUS această necondiţionată receptivitate este golirea de sine, sacrificiul lucid al „eului" inflaţionar care ne (dez)organizează viaţa, topirea identităţii proprii în identitatea, mai înaltă, a Celui care cheamă. Ni se cere, deci, să ne dăm şi noi duhul, să „ex-spirăm“, să ne lepădăm de ceea ce ne-am obişnuit să socotim ca fiind însăşi esenţa persoanei noastre. Ni se cere, brutal spus, să murim, adică să ne asumăm botezul, care nu e altceva decât „a te îngopa cu Iisus“, pentru a reînvia odată cu el ( Cf. Coloseni 2, 12 şi 3, 3: „. . .la cele de sus cugetaţi, nu la cele de pe pământ; căci voi aţi murit, iar viaţa voastră este împreună cu Hristos ascunsă-n Dumnezeu"). Aşadar, pentm a intra pe uşă, pentru a „forţa" deschiderea ei, trebuie să ieşi din hotarele sinelui propriu. Mai mult chiar, să ieşi din hotarele oricărei forme de ataşament convenţional pentru ceea ce defineşte situarea ta în imediatul lumii. (Matei 10, 37: „Cel ce-şi iubeşte pe tatăl său ori pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; cel ce-şi iubeşte pe fiul său ori pe fiica sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine." încă mai aspră este formularea lui Luca 14, 26: „Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copil şi pe fraţi şi pe surori, până şi viaţa sa, nu poate fi ucenicul Meu.")1 Sunt cuvinte greu de auzit, greu de suportat, greu de înţeles.2 Eşti avertizat că nu poţi căpăta totul, fără să dai 1. Meister Eckhart: „Câtă vreme ştii cine ţi-au fost mamă şi tată în timp, nu eşti încă mort cu adevărat..." Şi „întreaga Scriptură porunceşte cu glas mare lepădarea de sine". Apud Coomaraswamy, op. cit., p. 509, n. 58. 2. Trebuie să precizăm, totuşi, că sensul verbului „a urî" din acest pasaj a fost recunoscut de specialişti ca fiind un ebraism transferat