PARABOLA CA SUBMINARE A IDEOLOGICULUI 251 supus că se fac rugăciuni. . .) şi al jertfei (Evrei 13, 12: „. . .trupurile animalelor al căror sânge e adus de arhiereu în altar ca jertfă pentru păcat sunt arse în afara taberei. Iată de ce şi Iisus, pentm ca El să sfinţească poporul cu sângele Său, a pătimit în afara porţii"). Finalul acestui din urmă pasaj pare să modifice în chip surprinzător scenariul „clasic" al întâlnirii cu Mirele. El nu mai e „înăuntru", dincolo de uşă, ci dincoace de ea: „Să ieşim aşadar la El în afara taberei..." în alte locuri, ni se sugerează că nu orice „intrare" e licită, în ţarcul oilor intră şi hoţi, chiar dacă nu pe uşă (Ioan 10, 1-2). Iar uneori cei care bat la uşă sunt nelegiuţi cu gânduri rele (Cf Judecători 19, 22). „Cadrul" uşii nu e niciodată opac, îngheţat, unidirecţional. Prin el se intră, dar prin el se şi iese, pentru propovăduire sau hrană. Iisus, „uşa oilor" (Ioan 10, 7), le „cheamă pe nume şi le scoate afară" (Ioan 10, 3). Cine îl alege ca intrare va ieşi din îngrădirea stearpă spre o nutritivă de-grăniţuire: „...va intra şi va ieşi şi păşune va afla" (Ioan 10, 9). Ceea ce obţii, de fapt, e intrarea într-o deschidere, suspendarea unei limite, recuperarea unei sporite libertăţi de mişcare. Uşa, porţile şi „preajma" lor sunt, de la caz la caz, teatrul unor experienţe dintre cele mai diverse: de la speranţă (cum o arată mulţimile îngrămădite, la uşă, în faţa casei lui Simon şi a lui Andrei, pentru a beneficia de vindecări şi de Cuvântul învăţătorului: Marcu 1, 33 şi 2, 2) până la trădare ( Matei 26, 69 şi 71; Ioan 18, 16-17: Petru rămânând în afara porţii şi apoi, după intrare, lepădându-se de Iisus) şi căinţă (Matei 26, 75: Petm „ieşind afară" şi plângând, după ce va fi înţeles că profeţia lui Iisus despre trădarea sa s-a împlinit).