2 6 PARABOLELE LUI IISUS predilectă a discursului Său este împărăţia lui Dumnezeu, aşadar un domeniu care „nu e din lumea aceasta", mesajul hristic nu putea fi, cel puţin într-o primă etapă a propovăduirii Sale, decât aluziv, încifrat, indirect. Lucmrile par clare. Şi totuşi, în toate Evangheliile sinoptice, vine un moment în care ucenicii se arată nedumeriţi de decizia lui Iisus de a vorbi în parabole ( cf. Matei 13, 10; Marcu 4, 10 şi, într-o formă atenuată, cu referire la o singură parabolă, Luca 8, 10). întrebarea ucenicilor („De ce le vorbeşti în parabole?") e oarecum neaşteptată într-o ambianţă, cea iudaică, în care orice învăţător recurgea în mod curent la acest procedeu didactic. Iisus se înscria, folosindu-se de parabole, într-o solidă tradiţie locală care, de altfel, a continuat să funcţioneze până foarte târziu, în plină modernitate.1 Traducătorii Septuagintei hotărâseră să redea prin „parabolă" un termen iudaic ( masai , pl. meşalim), bogat ilustrat în textele vetero-testamentare şi în lumea semitică în general.2 Nu intrăm, acum, în problematica amplă a rapor1. E destul să amintim cazul hasidismului sau personalitatea rabinului Ya’aqov ben Wolf Kranz (1741-1804), cunoscut ca Dubno Maggid, despre care se spune că nu vorbea decât în parabole. (Cf. Herman A. Glatt, He Spoke in Parables: The Life and Works of the Dubno Maggid,]ay Bithmar Publication, New York, 1957). 2. Pentm utilizarea termenului în lumea semitică, cf Otto Eifieldt, Der Mascbal im Alten Testament, Alfred Topelmann, Giessen, 1913, Maxime Hermaniuk C.SS.R., La Parabole evangelique. Enquete exegetique et critique, Biblioteca Alfonsiana, Louvain, Desclee de Brouwer, Paris, 1947, pp. 62-189. Cf, de asemenea, C. Thoma, S. Lauer, E. Hanspeter, Die Gleichnisse der Rabbinen, Erster Teii: Pesiqta deRavKahana (PesK). Einleitung Ubersetzung Parallelen, Kommentar, Texte, „Judaica et Christiana", 10, P. Lang, Bern etc., 1986, şi H.N. Bialik, Y.H. Rawnitzki