246 PARABOLELE LUI IISUS revelaţiei, a „răpirii la cer“ (Apocalipsa 4, 1: „o uşă era deschisă-n cer“) şi uşa-oportunitate, uşa oferită ca şansă de elecţiune şi salvare, uşa ca semn al disponibilităţii, al deschiderii spre adevăr (1 Corinteni 16, 9: decizia lui Pavel de a rămâne în Efes „căci mi s-a deschis aici o uşă mare şi largă“. Cf. şi 2 Corinteni 2, 12; Coloseni 4, 3). Dar ambivalenţa uşii îşi află sensul culminant în mormântul pecetluit al lui Iisus, mai întâi închis irevocabil (Matei 27, 60; Marcu 15, 46) şi apoi deschis, astfel încât definitivatul „ermetic11 al morţii să fie înlocuit cu perspectiva iradiantă a învierii (Marcu 16, 3-4). Expresia figurativă a dublei semnificaţii a uşii este chipul lui Ianus, zeul roman cu două feţe: una privind spre trecut, alta spre viitor, una privind în afară, alta - înăuntru. Ianua e cuvântul latinesc pentru „uşă“, din care a derivat, între altele, numele lunii „ianuarie11, luna prin care se „iese11 din anul vechi şi se „intră11 în noul an. Simbolismului spaţial (uşa ca prag între lumi, respectiv între lumea pământească şi cea a cerurilor), îi corespunde unul astronomic şi temporal: se vorbeşte de „porţile solstiţiale11 ale anului, cu echivalentul creştin al celor două sărbători dedicate Sfântului Ioan: Sfântul Ioan de iarnă şi Sfântul Ioan de vară (Sânzienele). Se sugerează, prin toate aceste figuri simbolice, faptul că există locuri şi momente în care tranzitul de la un nivel la altul al Existentului, libera „circulaţie11 pe „axa lumii11, urcuşul pe „scara lui Iacov11 sunt favorizate.1 Creştinismul 1. Pentru toată această tematică, se va consulta cu folos Ananda K. Coomaraswamy, „Svayamâtrnnâ: Janua Coeli“, în Coomaraswamy,