236 PARABOLELE LUI IISUS ale faptei s-ar rezuma, eventual, astfel: validă cu adevărat e fapta care exprimă energie, potenţial „dinamic", „capabilitate“, autoritate autentică, fapta care iese din regula palidă, previzibilă, a cutumei oarbe, în sfârşit, fapta mărturisitoare, fapta care „semnifică" o adeziune totală şi fermă a făptuitorului la acţiunea sa. Asta le cere Iisus discipolilor săi (mai ales în Parabola turnului şi a regelui care se pregăteşte de război): să reflecteze cu prudenţă, cu responsabilitate, la costurile discipolatului, la măsura exactă a resurselor lor, la limitele aptitudinilor lor şi ale capacităţii lor de angajare necondiţionată (implicând privaţiuni aspre, renunţări dramatice, lepădare de sine, pătimiri. Cf Luca 9, 59-62; 14, 26-27 şi 33, dar şi Matei 8, 21-22; 20, 22 ş.a.).1 Verbul „aptitudinii", al înzestrării necesare pentru a intra în joc este dynamai, „a fi în stare", „a putea", o referinţă vădită la fapta înţeleasă ca dynamis. A făptui pe fondul unor astfel de exigenţe depăşeşte cu mult dimensiunea cotidiană a faptei. Am putea spune că, dacă „miracolul" teribil, cutremurător, e prezent în fiecare faptă a lui Iisus, atunci ucenicul care II urmează „face", cu fiecare faptă a sa - şi prin simplul fapt că o face -, un miracol echivalent. A-L urma pe Iisus e, prin urmare, o încercare grea, iar El nu o ascunde. Dimpotrivă. Aspirantul e somat să se gân1. Gerhard Sellin - Die Kosten der Nachfolge. Das Doppelgleichnis vom Tumbau und vom Krieg, în R. Zimmermann (ed.), Kompendium..., ed. cit., p. 606 - listează citate semnificative din literatura veche necreştină, pe aceeaşi temă. Pentru Philon din Alexandria, virtutea însăşi trebuie să-şi cântărească tăria înainte de a angaja lupta cu viciul. Pasaje asemănătoare la Epictet, Cicero, Juvenal ( Cf. Snodgrass, op. cit., p. 381).