230 PARABOLELE LUI IISUS sunt manevre ofensive de raportare la adevăr. Cunoaşterea s-a spus - caută, în vreme ce fapta cucereşte. Cunoaşterea, ca act de participare dinamică la adevăr, e o experienţă perfect comparabilă cu fapta, înţeleasă ca trăire a adevămlui. Aceasta este distincţia dintre poiesis şi theoria, sau dintre ceea ce, în mediul hindus, se cheamă karma şi jnăna.1 Viaţa „teoretică" propusă de Aristotel nu exclude viaţa „politică". E vorba doar de două moduri de a fi activ, cu privirea fixată pe acelaşi orizont. Contemplativitatea nu e monomanie intelectuală, ci un mod de a adulmeca „urma" adevărului, înainte de a pomi, efectiv, spre el. în cele din urmă, e vorba de două feluri de a fi care se condiţionează, potenţează şi modelează reciproc. „Trebuie să acţionăm - spune Sf. Maxim Mărturisitorul - ca nişte contemplativi şi să practicăm contemplaţia ca nişte oameni activi".2 în definitiv, „a face" e una dintre speciile cunoaşterii, tot astfel cum „a cunoaşte" e una dintre speciile acţiunii. Mai mult, poţi face lucruri înainte de a le 1. Cf, pentru aceste disticţii esenţiale, Raimundo Panikkar, „Action and Contemplation as Categories of Religious Understanding", în Yusuf îbish, Ileana Marculescu (eds), Contemplation and Action..., ed. cit., p. 86. Complementaritatea subtilă între acţiune şi contemplaţie se exprimă şi în ambianţa islamică. „Un ceas de meditaţie e mai bun decât şaizeci de ani de adoraţie rituală", spune unul din Hadlth-\m\e. profetului. Dar, adaugă un proverb arab, „Cunoaşterea fără acţiune e ca un pom fără roade". Cf. Seyyed Hossein Nasr, „The Complementarity of Contemplative and Active Lives in Islam", în Yusuf îbish, Ileana Marculescu (eds), Contemplation and Action..., ed. cit., pp. 195-204. 2. Cf. Andre Scrima, „The Hesychastic Tradition. An OrthodoxChristian Way of Contemplation", în Yusuf îbish, Ileana Marculescu (eds), Contemplation and Action..., ed. cit., pp. 136-150.