228 PARABOLELE LUI IISUS pomi pe ea e nu numai o prostie, ci şi un risc: riscul de a crede că ai ajuns în locul spre care n-ai pornit încă, riscul de a construi pe o iluzie. Prostia e riscantă. Spre deosebire de omul chibzuit {aner phronimos în text, la 7, 24), prostul, smintitul ( aner moros, 7, 26), alege contemplativitatea degradată a unui spectator abulic. Nu simte că ceea ce aude îl priveşte şi îl obligă. E, ca să zicem aşa, un „estet", sau o natură speculativă, sau un sofist.1 2 „Privitor ca la teatru", el sfârşeşte prin a adormi în scaun. Că nu lecţia morală e scopul textului se poate demonstra dacă citim, pentm contrast, o variantă a lui, în care accentele se distribuie altfel. Specialiştii au identificat, într-un tratat rabinic necanonic, o parabolă foarte asemănătoare cu cea hristică, atribuită lui Elisha ben Abuyah (trăitor în jurul lui 120 d. Hr.): „Un om care face multe fapte bune şi a studiat mult Tora cu ce poate fi comparat ? Cu un om care a construit temelia cu pietre şi, peste ele, a pus cărămizi ; chiar dacă vin ape mari şi rămân de jur împrejurul casei, ele n-o pot muta din loc. Dar un om care nu face fapte bune şi studiază Tora cu ce poate fi comparat ? Cu un om care construieşte mai întâi cu cărămizi şi apoi cu pietre; chiar dacă vin ape mici, ele dărâmă totul.“z în textul ebraic, contrastul esenţial nu este, cum se vede, între „a face" şi „a nu face", ci între „faptele bune" şi absenţa lor. Nu e destul să studiezi Tora. Trebuie 1. Cf. Jean Pirot, Paraboles et allegories evangâiques: la pensee de Jesus, Ies commentaires patristiques, Lethielleux, Paris, 1949, p. 61: „Firile emotive, esteţii, cei care practică speculaţia pură, oratorii, cei care ascultă, zic, dar nu fac sunt clasaţi: „Moroi", smintiţi". 2. Apud R. Zimmermann (ed.), Kompendium. . ., ed. cit., p. 95.