PARABOLA CA SUBMINARE A IDEOLOGICULUI 225 fie o construcţie stabilă, nu o încropeală pripită, o improvizaţie.1 Avântul constructiv poate fi ridicol, dacă nu e prevăzător. Pentru confirmare, intră în scenă o altă parabolă, Parabola turnului (Luca 14, 28-30), care valorifică, de asemenea, simbolica arhitecturală. Dar, în vreme ce, în povestea casei zidite pe stâncă, „cheia“ e temelia construcţiei, aici temelia, temelia fără continuare, cade în deriziune. Cine vrea să construiască un turn şi nu face mai întâi socoteala cheltuielilor riscă să nu poată pune peste temelie nimic. Dorinţa de a zidi nu e dublată, în acest caz, de capacitatea de a duce zidirea la bun sfirşit. Rezultatul e mai curând comic {cf. 14, 29). Efortul se termină nu când scopul lui e atins, ci când resursele lui sunt epuizate. Altfel spus, fapta rămâne neisprăvită, pentru că făptuitorul n-a ştiut să-şi evalueze potenţialul, să-şi măsoare corect instrumentele, înzestrările, limitele. Faţă de Parabola casei zidite pe stâncă, Parabola turnului ne confruntă cu o complicaţie nouă. Intr-adevăr: a auzi şi a nu face e a construi pe nisip, a nu te îngriji de temelia construcţiei tale. Dar a făptui orbeşte, motivat doar de un entuziasm imatur, compromite temelia însăşi, adică fapta. Activismul 1. Nechibzuitul vrea să construiască repede şi cu efort minim. De aceea construieşte prost. Adolf Jiilicher - Die Gleichnisreden Jesu, ed. a Il-a, 2 voi., J.C.B. Mohr (Paul Siebeck), Tiibingen, 1899. Cităm după reprintul într-un singur volum, realizat în 1963, la Darmstadt, de Wissenschaftliche Buchgesellschaft - pune în paralel ( cf. ed. cit., 11, B, pp. 264-265) „buna construcţie" {das gut Bauen) cu „buna auzire" {das gut Horen) la care se referă parabola. A auzi bine nu e, pur şi simplu, a auzi, ci a converti auzitul în faptă. Cel care nu ştie să audă e cel care nu trece de la akouein la poiein.