218 parabolele lui iisus de orientare, de reper care să te pună în ordine. Căutătorul nu caută, în acest caz, o idee, un adevăr logic, ci o cale, o indicaţie de conduită, un sens de viaţă. Cine nu caută asta nu are motive să abordeze zona sacrului decât în numele unui gracil interes cultural. Dar cine tocmai asta caută cade în ridicol dacă se opreşte la jumătatea drumului şi frecventează literatura duhovnicească aşa cum se frecventează, îndeobşte, un depozit oarecare de „idei interesante". Dacă citeşti ca să afli ce şi cum să faci, e neinteligent să amâni indefinit tocmai făcutul. Pentru că tipul de adevăr pe care îl cauţi nu are sens decât dacă e rostit laolaltă cu „viaţa" şi „calea" (Ioan 14, 6), flancat de ele, asociat cu imediateţea lor. Imperativul acţiunii conforme, al trăirii, nu-şi are locul în afara sferei religioase. Nu-i studiezi pe Kant sau pe Husserl ca să dai vieţii tale o turnură kantiană sau fenomenologică. Filozofii vor să te lămurească, fără te oblige la decizii fatale. Nu vor să te schimbe radical, să-ţi modifice drastic cursul vieţii, să te răstoarne. Şi nici nu livrează răspunsuri la întrebările patetice ale existenţei individuale. „Filozofia - spune FFegel - nu are voie să fie consolatoare (erbauhch)“ . Dacă ceri metafizicianului sfaturi concrete, vei căpăta fie o colecţie de generalităţi solemne, fie îndemnuri candid inadecvate, (îmi amintesc că, întrebat odată de un prieten mai tânăr cum se poate ieşi dintr-o criză sentimentală, Constantin Noica n-a putut spune decât atât: „Micile soluţii, dragul meu, de pildă un cognac bun." Nu vreau, prin aceasta, să atenuez savoarea, uneori salutară, a unui euforizant de circumstanţă, dar pentru a adopta o asemenea „ieşire" nu e neapărat nevoie