212 PARABOLELE LUI IISUS neaşteptate momente de comprehensiune. Unele parabole par să încurajeze smerenia necondiţionată, altele exaltă îndrăzneala, ofensiva, tenacitatea necomplezentă, riscul. Unele personaje, extrase din „pleava" societăţii, sunt valorificate ca „modele", în vreme ce altele, aparţind elitelor, establishment-\ ilui, sunt descalificate. Se recomandă când pasul înapoi dinaintea „muntelui" sacm, când invadarea lui curajoasă. Se ia apărarea unor femei de moravuri îndoielnice şi se promite, unor tâlhari, Raiul. Se stă la masă cu vameşi şi păcătoşi. Se proclamă când întâietatea faptei ca simptom al credinţei asumate, când supremaţia contemplativităţii asupra faptei. Se vorbeşte simultan despre uşi care se deschid dacă baţi viguros în ele, dar şi despre uşi care rămân închise, oricât de zelos ai încerca să le forţezi. Se preferă fiul risipitor celui cuminte, rămas acasă, se acordă aceeaşi răsplată celor angajaţi la muncă târziu, la capătul zilei, ca şi celor care lucrează încă de la ceasul dimineţii. Dreptatea divină pare, în orice caz, să aibă alte reguli decât cea omenească, după cum problema răului e abordată cu alte criterii şi alte soluţii decât cele care ni se par, în mod curent, legitime. Exemplele se pot multiplica indefinit. Niciodată răspunsul nu e gata făcut, niciodată simţul comun nu e „servit" în mod convenabil. Pe scurt, Iisus face tot ce e de făcut pentru a nu-şi transforma prezenţa şi destinul său pământesc în temeiuri ale unei ideologii. Judecata Sa e întotdeauna circumstanţială, adaptată la cazul individual, în dialog cu bogăţia lumii şi cu inepuizabilul condiţiei umane. Dogmatismul, spiritul utopic, gândirea liniar-schematică, intenţia manipulatoare, culpabilizarea celui „pierdut" sunt străine de misiunea