22 PARABOLELE LUI IISUS în cartea de faţă, va fi vorba despre poveştile spuse de Iisus (şi consemnate în Noul Testament), în efortul Lui de a-i familiariza pe cei din jur cu metabolismul „împărăţiei" Sale. „Sarcina" pe care şi-o asumă e imposibilă, aşadar e pe măsura divinităţii Sale: are de vorbit despre lucmri inevidente, dinaintea unui auditoriu pestriţ, „nespecializat" şi, în genere, neşcolit, are de oferit ajutor, fără să cadă în reţetă şi abuz doctrinar, şi are de dat nu doar materie de reflecţie, ci şi motivaţie de viaţă, suport existenţial. Strategia Lui este suspensia constantă a gata-fâcutului, a gata-gânditului, a „convingerilor" de lemn. E primul personaj din istoria culturii noastre care a atacat frontal ispita ideologiei şi care a reuşit să se ţină departe de orice „sedentarism" instituţional (o reuşită care n-a fost imitată de toţi urmaşii săi). M-am întrebat, evident, în ce măsură şi în ce fel ne putem apropia astăzi de un corpus narativ alcătuit cu două mii de ani înaintea noastră. Şi mi-am răspuns recitind povestea rabinului Eisilc din Cracovia. în fond, textul evanghelic e departe de noi, iar lumea de azi e departe de lumea lui. Suntem sub podul de la Praga, unde nu e de găsit nici o comoară. Dar tocmai distanţa aceasta, care ne e dată cadou, face posibil parcursul întoarcerii şi al regăsirii. Suntem, cu alte cuvinte, suficient de departe pentru a recupera imediateţea textului, vecinătatea lui, căldura pe care a înmagazinat-o „după sobă", în timp ce noi l-am lăsat ascuns, tatonând prin Praga neliniştilor şi utopiilor noastre.