200 PARABOLELE LUI IISUS să rămână în picioare şi să se uite.1 Parabola talmudică e un comentariu la Ecclesiastul 9, 8: „în toată vremea, veşmintele să-ţi fie albe şi untdelemnul să nu lipsească de pe creştetul tău.“ Ne aflăm, evident, în acelaşi spaţiu hermeneutic cu parabolele aşteptării', trebuie să fii mereu pregătit, gata să schimbi haina pământească cu cea a sărbătorii. Cu specificarea că termenul grecesc endyma ar putea fi înţeles nu doar ca îmbrăcăminte, ci şi ca „ţinută", „purtare", „atitudine".2 Nu poţi veni la un banchet regal fără să te integrezi în atmosfera generală. Trebuie să arăţi îngrijit, să te cureţi (de toate soiurile de întinăciune), să te porţi cuviincios, după regula hotărâtă de gazdă şi, mai ales, să te bucuri deplin, să intri în comuniune cu ceilalţi participanţi la banchet. în scena descrisă de Matei, oaspetele inadecvat are mai curând aerul unui intrus (asemănător tâlharului care intră în staulul oilor nu pe uşă, ci „sare pe oriunde" - Ioan 10, 1). E inutil să speculăm prea mult în jurul eventualelor motivaţii ale iritării regale. Franz Stern, citat adineauri, se întreabă dacă purtarea musafirului nu va fi fost lipsită de respect, de căinţă, sau dacă nu cumva a refuzat, din nesupunere, hainele de gală care, conform tradiţiilor locale, se ofereau, la intrare, celor cu veşminte nepotrivite ( cf. 2 Regi 10, 22). Dan Otto Via vede în apariţia dizarmonică a oaspetelui nedorit expresia unei incapacităţi de a înţelege contextul în care se află sau semnul unei duble personalităţi, al unei schizoide rupturi lăuntrice: insul vrea, în acelaşi timp, să participe la serbare, dar şi să-şi păstreze habitudinile ante1. Cf. K. Snodgrass, op. cit., pp. 301-304. 2 Cf. Franz Stern, op. cit., pp. 162-163.