„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 199 de gust şi că, prin urmare, altele trebuie să fie motivaţiile reacţiei sale. Există o îndelungată tradiţie a descifrării parabolei în termenii unei pioase cuviinţe. Pentm Origen, de pildă, lipsa hainei potrivite semnalează lipsa unor calităţi etice esenţiale, cum ar fi milostenia sau bunătatea sufletească ( Comentarii la Evanghelia după Matei, 17). Klyne Snodgrass antologhează câteva texte ilustrative din ambianţa iudaică şi din cea timpuriu creştină, în care tema hainei pe care o poartă „aleşii" apare în mod explicit. Se vorbeşte despre „haine de slavă" şi „haine ale vieţii" (1 Enoch 62, 15-16), se invocă prezenţa impozantă a celor care „au părăsit întunericul acestui veac" şi au fost dăruiţi de Domnul cu „vestmintele gloriei". „îmbrăcaţi în alb", ei au lepădat „hainele muritoare şi au luat haine nemuritoare" (4 Ezdra 2, 38-40, 44-45; cf. şi Isaia 61, 10: „Să se bucure sufletul meu în Domnul, căci m-a îmbrăcat cu veşmânt de mântuire şi cu mantie de veselie"). Dar pasajul cel mai apropiat de spiritul parabolei mateine se va găsi în Talmudul Babilonian (Sabbat, 153 a): un rege îşi invită supuşii la banchet, fără să precizeze data. Cei înţelepţi se îmbracă frumos şi aşteaptă la uşa palatului, socotind că nimic nu poate lipsi dintr-o gospodărie regală şi că, deci, banchetul poate începe oricând. Cei nătângi îşi văd în continuare de treabă, cu gândul că pentru a organiza un banchet e nevoie de timp. Dar regele îi cheamă dintr-odată la masă pe toţi. Cei înţelepţi apar împodobiţi, iar nătângii neîngrijiţi şi murdari. Gazda se bucură de cei dintâi, dar se mâniază pe ceilalţi. înţelepţii capătă încuviinţarea să se aşeze, să mănânce şi să bea, în vreme ce nătângii care nu s-au pregătit pentm banchet trebuie