„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 195 neparticiparea la banchet şi ierarhia priorităţilor recomandată de Iisus celor care vor să asume condiţia de ucenici ai Săi. Nu poţi deveni discipol, nu poţi lua parte la însoţirea finală cu împărăţia, dacă eşti prizonier în „aici“ şi „acum", dacă eşti preocupat obsesiv de rezolvarea treburilor curente, oricât de imperative în aparenţă: . .mai întâi dă-mi voie să-l îngrop pe tata", „...să-mi iau rămas bun de la cei de-acasă“, să-mi reglez afacerile etc. ( cf. Luca 9, 59-61). Ţi se cere să optezi. Drastic. Definitiv. „Nici unul care pune mâna pe plug şi se uită îndărăt nu este potrivit pentru împărăţia lui Dumnezeu." (Luca 9, 62) Lepădarea de avere (Luca 12, 13-21; 14, 33), de cei apropiaţi (Luca 14, 26), de corvezile domestice sunt criterii inconturnabile ale „alegerii".1 „...Cel ce va fi pe acoperişul casei, iar lucrurile lui în casă, să nu se coboare să le ia; de asemenea: cel ce va fi în ţarină să nu se întoarcă înapoi." (Luca 17, 31) O piedică des invocată este aceea a obligaţiilor conjugale (Luca 14, 20. Cf. 1 Corinteni 7, 32-33: „...cel însurat se îngrijeşte de ale lumii, cum să-i placă femeii"). Ar fi greşit să se înţeleagă că parabola şi toate sugestiile evanghelice de acest tip încurajează utopia spectrală a unei lumi „dez-lumite" până la destrupare. Că suntem împinşi spre o sumbră epură de gheaţă. Nu un asemenea mesaj putea veni de la „Cel care s-a făcut om". Nu se aşteaptă de la noi să ne tăiem singuri picioarele şi să ne scoatem ochii (cum pare să poruncească lectura literală a unui pasaj precum Matei 18, 8-9). Nu ni se propune să depăşim „omenescul-prea-omenesc" prin dezumanizare. Ni se atrage doar 1. Cf. şi infra, în cap. „Misterul uşilor închis-deschise", pp. 254-258.