„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 193 cei din urmă - cei dintâi (Matei 20, 16). Rămâne să ne întrebăm acum ce sens au, în economia parabolei, „scuzele" celor care nu dau curs apelului imperial şi ce înseamnă hainele nepotrivite ale tăcutului oaspete care stârneşte mânia gazdei şi primeşte o necruţătoare pedeapsă. Să le luăm pe rând. a. Scuzele. La Matei, se invocă obligaţii legate de „ţarină" şi de „negustorie". La Luca, griji privitoare la trei tipuri de „achiziţii" care nu pot fi neglijate: un teren, cinci perechi de boi şi o nevastă. în versiunea parabolei din Evanghelia după Toma, motivaţiile refuzului sunt mai diverse (o întâlnire cu debitorii, cumpărarea unei case, organizarea unei nunţi, colectarea chiriilor dintr-un sat), dar rămân în registrul vieţii practice, al „urgenţelor" lumeşti. Disproporţia dintre prestigiul invitaţiei şi fastul banchetului, pe de o parte, şi meschinăria scuzelor, pe de alta, este flagrantă. A răspunde unui împărat (dar şi oricărei gazde generoase) că nu-i poţi onora apelul fiindcă ai unele probleme cu ţarina, cu nevasta, cu vitele sau cu comerţul e o probă de pusilanimitate la limita ridicolului. Exegeza a mers până la a vedea în înşiruirea pretextelor invocate de primii invitaţi o componentă umoristică a textului. Discursurile lor sunt, în fond, ridicole.1 Demisia de la exigenţa eshatologică (căci toată lumea e de acord că „cina cea mare" e comesenia „de pe urmă" cu Dumnezeu la capătul timpului - cf. Luca 14, 15) 1. Cf. Charles W.E Smith, op. cit., pp. 121-122. De asemenea, Craig L. Blomberg, op. cit., p. 207.