192 PARABOLELE LUI IISUS 13, 28-30) După strângerea laolaltă a „nuntaşilor", are loc o „inspecţie" drastică: se deosebesc „oile de capre" (Matei 25, 31-46), se despart peştii cei buni de peştii cei răi (Matei 13, 47-50), se aruncă neghina în foc şi grâul în hambar (Matei 13, 24-30), se zvârle „în afară" sarea care şi-a piedut gustul (Luca 14, 34-35). Trei teze sunt de semnalat în legătură cu această suită a lucrurilor: 1. Selecţia nu precedă apelul, ci vine la urmă. Gestul dintâi e al unei necondiţionate receptivităţi. Judecata e ultimă, nu iniţială. Şi până ca ea să se producă, „bunii şi răii", grâul şi neghina, oile şi caprele sunt lăsate să coexiste: au o şansă de supravieţuire, asemenea şansei tuturor de a participa la nuntă. 2. Judecata nu se pronunţă decât de la nivelul instanţei supreme. Nu se judecă peştii între ei, nu fac ordine în staul oile şi caprele. Unul singur este cel care condamnă şi cel care răsplăteşte ( cf. Romani 12, 19; Evrei 10, 30). 3. Există un mister al criteriilor după care se face selecţia finală, un coeficient de imprevizibil care suspendă orice garanţie de eligibilitate. Cei care se cred îndreptăţiţi să capete nu pot fi siguri că vor căpăta, iar cei care nu se cred îndreptăţiţi şi nu aşteaptă nimic capătă. în rezumat, povestea se desfăşoară pe două paliere: a. Sunt chemaţi toţi. Mai întâi cei „dinăuntru", care însă declină invitaţia şi se dovedesc, prin aceasta, nevrednici, iar apoi „cei din afară", care vin. (i Dintre cei care vin, nu toţi sunt aleşi. Oricum, dintre cei „întâi chemaţi" nu e ales nimeni. Parabola este, în această privinţă, o ilustrare a avertismentului hristic după care cei dintâi vor fi cei din urmă şi