„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 191 firi omeneşti. împărăţia e mai bogată decât lumea, mai „încăpătoare" decât ea. De aceea, oricât de mare ar fi numărul celor care îi trec pragul, „încă mai este loc". Se poate spune, aşadar, că nu doar insul credincios aşteaptă actualizarea împărăţiei: împărăţia este şi ea într-o iradiantă stare de aşteptare, de pregătire ospitalieră: ea se reconfigurează fără încetare, pentm a hrăni în mod adecvat fiecare aspirant la multele sale lăcaşuri. Parabola ne spune însă că, uneori, cei invitaţi nu răspund aşteptărilor împărăţiei. Porţile ei nu se închid totuşi. Iisus nu demobilizează dinaintea nici unui refuz. Nu reacţionează neapărat la ostilitate prin ostilitate (cu unele semnificative excepţii, despre care vom vorbi mai jos). Când nu reuşeşte într-un loc, încearcă în altul. Când nu e primit într-un sat, merge în alt sat (Luca 9, 56). Lărgeşte mereu cercul, riscă din nou, lasă în urmă toate piedicile, se îndreaptă spre alţii, spre toţi ( cf. şi Fapte 13, 4 6).1 După anunţul preliminar şi după chemarea expresă la banchet, urmează însă, în versiunea mateină a parabolei, şi un episod sever: selecţia, judecata. Asocierea dintre ospăţ şi alegere (respectiv excludere punitivă) apare şi în alte locuri din Evanghelie: „Şi vă spun Eu vouă că mulţi de la răsărit şi de la apus vor veni şi vor şedea la masă cu Avraam, cu Isaac şi cu Iacob în împărăţia cemrilor, iar fiii împărăţiei vor fi aruncaţi în întunericul cel mai din afară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor." (Matei 8, 11-12. Cf. şi Luca 1. Cf. Denis McBride C.SS.R., TheParabks ofjesus, Liguori/Triumph, Missouri, 1999, pp. 64-66.