„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 189 apropie nici un om care are o meteahnă trupească: un şchiop, un orb etc.“). Prin invitaţia sa totalizantă, Iisus şterge, practic, linia de demarcaţie dintre „înăuntru" şi „afară". Marginalii au acces la „centru", dacă nu sunt chiar împinşi spre centru („sileşte-i pe toţi să intre!")1. Se vizează recuperarea celor care n-au nimic de oferit, a celor „pierduţi" (ca în parabolele, celebre, despre fiul risipitor, oaia rătăcită, drahma regăsită). Pe scurt, e vorba de a aduce înăuntru tocmai pe cei care îşi duc viaţa extra muros, în afara cetăţii şi a „elitei" citadine.2 Suntem înclinaţi să acordăm o greutate aparte menţiunii mateine a „răspântiilor", unde slujitorii sunt trimişi pentru a recolta noi oaspeţi. Fireşte, detaliul pare strict topografic. Dar el poate indica şi extinderea invitaţiei asupra celor care se află la răscruce de drum, încă neangajaţi existenţial, încă nesiguri, necopţi, „dilematici". Cei ale căror fapte nu sunt, întotdeauna, la înălţimea credinţei lor, sau cei care fac răul, chiar dacă, în adâncul lor, vor binele (Romani 7, 19).3 Nu numai că Iisus nu îi lasă în afara chemării Sale, dar El 1. Pasajul a fost îndelung - şi abuziv - exploatat, pentru a justifica excesele misionare ale convertirii cu forţa. Că e vorba de o interpretare greşită o dovedeşte faptul că nici unul dintre cei care au respins invitaţia nu a fost constrâns în vreun fel să o accepte. Cf. Craig L. Blomberg, Die Gleichnisse Jesu..., ed. cit., p. 209. 2. „Lumea bună" locuia în interiorul zidurilor, despărţită net de cei din afara lor (cerşetori, negustori, minorităţi etnice etc.), cărora li se interzicea să calce perimetml îngrădit, fără aprobare specială. Cf. Richard L. Rohrbaugh, „The Pre-Industrial City in Luke-Acts: Urban Social Relations", în Jerome H. Neyrey (ed.), The Social World of Luke-Acts, Hendrickson Publishers, Peabody, 1991, pp. 125-149. 3. Cf. Charles W.F. Smith, op. cit., cap. IV, pp. 67-95.