„DE CE LE VORBEŞTI ÎN PARABOLE?" 183 până la desfigurare. Ea nu mai e luată ca dat, ci ca pretext. Nu e valorificată în substanţa ei, ci e înlocuită printr-o „reconstrucţie" arbitrară, de natură să dea satisfacţie unei mode, unei ideologii, unei idiosincrasii a interpretului şi a vremii sale. Jocul, infinit expandabil, dintre păstrare şi înnoire, dintre respectul faţă de mesajul originar şi libertatea de a-1 manipula fără nici o regulă este jocul însuşi al interpretării, seducţia şi pericolul ei. Orice lectură are traseul accidentat al unei aventuri între două extreme: extrema cuminţeniei sterpe, a dăscălelii neinspirate, repetitive (ilustrate, din păcate, de o mare parte a clerului funcţionăresc, adumbrit de o mediocră rutină), şi extrema bătăii de câmpi, la limita ereziei, a ideologicului obsesiv, a ingeniozităţii dezlănţuite frivol, de dragul efectului insolit. Pe de o parte cei care păstrează multiplicând, pe de alta cei care păstrează prin îngropare, sau care multiplică în gol, fără să mai păstreze nimic.