182 parabolele lui iisus marele său gest multiplicator. Talantul întrupării, sămânţa împărăţiei sădită de El prin faptă şi cuvânt vor da rod înmiit. Nu vom încărca memoria cititorului cu puzderia de speculaţii şi detalii contextuale adusă în scenă de unii exegeţi, pentm a lămuri „ştiinţific" numeroasele realia din corpul textului. Nu ni se pare revelator să ne întrebăm dacă sluga netrebnică nu e, cumva, mai corectă decât confraţii săi, de vreme ce respectă diferenţa dintre banii lăsaţi în grijă pentm păstrare şi banii oferiţi pentru a fi sporiţi prin cămătărie sau investiţii profitabile. Nu credem, cum crede Christian Miinch, că parabola în discuţie are ca teatru de desfăşurare „lumea finanţelor" şi se ocupă de problema administrării de bunuri.1 înţelegem să situăm Parabola talanţilor în perspectiva analiticii receptivităţii, care constituie dominanta capitolului de faţă. Mesajul ei, din punctul nostm de vedere, este limpede: nu e un primitor adecvat al adevărului decât cel care îl trăieşte ca miză a unei transfigurări personale, ca materie a unui pariu riscant, ca participare curajoasă la „întruparea" lui. Restul e solemnitate de catedră. în ultimă instanţă, parabola de faţă e şi o parabolă despre miza hermeneuticii. Ce face, în definitiv, comentatorul unui text? Ia textul ca dat şi se străduieşte să scoată la lumină bogăţia lui, iradierea lui potenţială. Hermeneutul multiplică textul, îl pune „la lucru", îl restituie cititorului nu doar în realitatea lui, ci şi în posibilul lui. E un gest riscant. O întreagă secţiune a exegeticii modeme „multiplică" litera scrisă i. Cf. Christian Miinch, „Gewinnen oder Verlieren (Von der anvertrauten Geldem)", în R. Zimmermann (ed.), Kompendium..., ed. cit., pp. 243 şi 246.